Abis

Ma intreb cate noptii n-au fost in care sa nu ma simt inghitita de singuratate... Cate zile n-au fost in care sa nu ma lovesc de peretele rece al realitatii...

Mi-as dori sa ma pot desprinde de aceste sentimente care-mi devoreaza interiorul... sa pot evada din intunericul ce mi-a incatusat inima... sa pot prinde zambetul soarelui in palma, iar ca fiecare raza de a lui sa-mi mangaie trupul umbrit de raniile trecutului... Dar ca deobicei stau la fereastra privind cerul innorat si ma gandesc, cat mai pot sa visez ?!
Am ajuns sa ma alimentez intr-una cu vise... au devenit hrana dependentei mele. Nu ma pot opri... tanjesc dupa libertate... dupa lumina si mai ales dupa fericire. Dar ea... fuge de mine precum un copil nevinovat care incearca sa ma tachineze...zambesc... desi in sufletul meu e furtuna. Insa am sa continui cu aceasta masca pana cand noptiile furtunoase nu vor mai fi atat de infricosatoare, pana cand cerul se va lumina... voi continua sa astept in acelasi abis... la aceeasi fereastra...